Back To Top

Cultura organizațională la Minio

  /  Hub   /  Cultura organizațională la Minio

Cultura organizațională la Minio

Autor: Ana Velea

Timpul pe care îl petrecem la locul de muncă este cantitativ o mare parte din viața noastră. De aceea, în mod firesc, căutăm să avem o experiență plăcută la job și care să ne facă să simțim un plus de valoare în viețile noastre. O cultură organizațională bine definită atrage oameni cu valori comune astfel că se creează energie pozitivă și entuziasm. Acestă energie pozitivă va ajunge să definească organizația devenind un impuls către success.

Cum a început totul.

Cum se formează totuși această cultură și cine dă startul? Până la urmă, valorile aparțin oamenilor și când vorbim de setarea unui astfel de cadru, trendul este setat de lideri.

Cum a început totul la Minio? La început a fost dorința unui om de a scrie o filă de istorie în industria publicității. Apoi a fost ideea. Apoi a fost un grup de oameni care a crezut în povestea aceasta, pentru că s-au regăsit valoric în perspectivele ambițioase pe care le avea. Prin urmare, la început a fost determinare antreprenorială și asta definește baza culturii organizaționale în Minio.

Cum definim spiritul antreprenorial la Minio.

Gândirea antreprenorială este o sursă de inovare și schimbare. Presupune ieșirea din norma clasică de gândire de turmă, cere abilități de redefinire a unghiurilor de abordare ale unei situații și dezvoltă gândirea critică. Vorbim aici de un mix de idei și acțiuni menite să creeze valoare adăugată. Într-o industrie extrem de competitivă cum este cea a comunicării, a crea valoare adăugată diferențiază un concept câștigător de unul creativ, dar ineficient. Voi încerca să traduc acest mindset antreprenorial  în două valori comune ce definesc mediul cultural la Minio:

 – Dorința de învățare, încrederea că poți să devii mai bun, flexibilitatea, deschiderea, curiozitatea. Suntem o organizație care susține intens creșterea și dezvoltarea oamenilor prin programe interne de training, participarea la workshopuri, diferite inițiative de consolidare a gândirii individuale și a muncii în echipă. Toate se desfășoară sub umbrela unui concept pe care îl numim “Minio Academy” și care a creat de-a lungul timpului atât oportunități de dezoltare a aptitudinilor profesionale, cât și din zona umană: atitudine, comunicare, empatie. Vorbim de aptitudini care dau armonie și eficiență unei echipe și aduc plusvaloare.

Gândirea critică, adică abilitatea de a construi argumente și idei noi, de a te uita din diferite unghiuri la aceeași problemă, de a reîncadra o situație dată. Gândirea critică este esențială în inovare și creativitate. Exersarea gândirii critice presupune un “antrenament” constant, supus unor criterii care ajută gândirea să dobândescă mai multă relevanță. La Minio punem accent pe eficiență creativă, așa că ne place să identificăm metode de a pune în practică tehnici inovatoare de realizare a brainstormig-urilor sau a chiar a felului în care abordăm strategia de business sau organizarea internă.

Cum sunt oamenii la Mino.

Dincolo de ceea ce definim ca fiind baza culturii antreprenoriale la Minio, se află diversitatea de personalități și contribuția individuală unică pe care o aduce fiecare om la Minio. Se aplică principiul varietății când vine vorba de pasiuni, interese și povești de viață.

Suntem deschiși, joviali și puși pe creat experiențe faine. Ne place să profităm de orice ocazie pentru a crea un moment de sărbătoare, de distracție sau pur și simplu de a ne strânge împreună pe terasă. Inițiativele recreative sunt cele mai vânate, așa că am organizat de-al lungul timpului tot felul de evenimente tematice: Un Yard Sale, un 8 Martie cu limuzina, teambuilding-uri anuale, concursuri interne și clasicele grătare pe terasă. Sunt ocazii cu care se istorisesc povești de viață, se creează legături autentice, se conectează oameni. Sunt momentele noastre preferate, cam tot la fel de importante ca cele în care câștigăm un pitch nou. Pentru că petrecem atât de mult timp împreună, ne plac oamenii pozitivi și care ne inspiră.

Vrem să arătăm ca o echipă de oameni care își respectă diferențele de opinie și care țintește spre același obiectiv comun, cu o gândire constructivă și grijă față de ceilalți.

Dacă ai ca repere aceste valori, te invităm să aplici la Minio. Abia așteptăm să te cunoaștem!