Back To Top

Ghid de recrutare la Minio

  /  Hub   /  Ghid de recrutare la Minio

Ghid de recrutare la Minio

Autor: Ana Velea

Oamenii sunt cea mai importantă resursă a agenției. Pentru că ne place să vorbim cu oamenii, să le aflăm povestea de viață și parcursul profesional, procesul de recrutare este important pentru noi și la rândul nostru ne dorim să oferim o experiență pe măsură. Iată care sunt pașii pe care agenția și candidatul trebuie să îi parcurgă pentru a ajunge la rezultatul dorit:

  1. Identificarea profilului

Pornind de la descrierea poziției pentru care recrutăm, în prima etapă analizăm intern care sunt skill-urile pe care postul le cere de la viitorul candidat și profilul candidatului potrivit pentru cultura noastră. Ținând cont de echipa din care va face parte și mediul în care își va desfășura activitatea, este important pentru noi să avem un match bun pe toate planurile. O astfel de descriere ne ajută să stabilim criteriile pe baza cărora vom selecta candidatul potrivit.

  1. Facem buzz

De obicei fie găsești anunțul nostru pe siteuri de profil, fie ești targetat de Facebook Ads. Ne mândrim cu câteva exemple de campanii faine, dar despre asta vei afla mai multe în secțiunea de portofoliu. Target-ul nostru este să fim cât mai vizibili și atrăgători pentru viitori candidați.

  1. Selecția

În această etapă începe prima negociere între candidat și agenție, începem să analizăm cv-uri, portofolii sau chiar mesaje video. Ne place să credem că aici se lasă prima impresie și ne-am dorim să vedem multă creativitate și disciplină în felul în care un candidat își organizează materialul de prezentare.

  1. Interviul

Rolul interviului este acela de a afla cât mai multe informații de ambele părți ale discuției. Storytelling-ul e cheia aici și ne place când se leagă discuții cursive. Vânăm povești de viață, oameni care au ceva de spus și care ne inspiră. Ne place să identificăm elementele comune ce ar putea sta la baza unei viitoare colaborări. Ne plac oamenii care vin informați la interviu și care ne provoacă la rândul lor cu întrebări.

  1. Proba de lucru

Dacă interviul a decurs bine de ambele părți, urmează o etapă pe care noi o numim “probă de lucru”. Această experiență testează candidatul din punct de vedere skill-uri și funcționează ca o evaluare calitativă. Candidatul va petrece o zi în agenție, ocazie cu care va primi un brief, un set de task-uri fictive, care simulează o zi de lucru la Minio. În felul acesta candidatul interacționează efectiv cu partea practică a lucrurilor, oferind ocazia să-și demonstreze abilitățile și să evalueze corect potențialul pe care îl oferă viitorul lui job. La fel de important pentru noi este ca această experiență sa livreze interacțiune cu echipa, contact cu mediul în care lucrăm și feedback de ambele părți la sfârșitul zilei.

  1. Profilare

După interviu și proba de lucru rezultă o selecție mai restrânsă de candidați care intră în ultima etapă și pe care o numim “short-list”. Aici departajarea se face printr-o testare psihologică CPI (California Psychological Inventory), care cuprinde un set de întrebări pe care candidatul le poate completa de acasă. CPI a fost construit cu intenția de a oferi o imagine de ansamblu clară și eficientă asupra caracteristicilor personale și profesionale, a motivației și a stilurilor de gândire. Acest lucru care ne ajută să avem o decizie finală pentru că ne oferă o imagine mai clară despre felul în care candidatul se va identifica cu cultura organizației și profilul job-ului.

  1. Ofertare

În această etapă se stabilește cadrul legal al colaborării și pornim împreună la drum în ceea ce ne dorim să fie o călătorie prolifică de creștere si dezoltare a obiectivelor comune.

  1. Induction

Procesul de induction implică introducerea noului angajat către echipă și înțelegerea și asimilarea rolului în interiorul agenției. Acest proces presupune o serie de interacțiuni cu persoanele implicate în a oferi informații pertinente pentru a ne asigura că noul nostru coleg se familiarizează cu mediul, cu job-ul și se integrează în noul context.