Back To Top

[Obsesii part-time] Ilinca Văleanu și tot felul de lucruri: llustrații, obiecte handmade, coperți de carte, fotografii și chiar poezie

  /  Home   /  [Obsesii part-time] Ilinca Văleanu și tot felul de lucruri: llustrații, obiecte handmade, coperți de carte, fotografii și chiar poezie

[Obsesii part-time] Ilinca Văleanu și tot felul de lucruri: llustrații, obiecte handmade, coperți de carte, fotografii și chiar poezie

Într-a VIII-a, când a vrut să dea la Tonitza, ai ei i-au spus că artiștii mor de foame. Într-a 12-a, când a vrut la Jurnalism, a primit același răspuns. Și așa a ajuns Ilinca Văleanu în publicitate. Mai exact Account Manager MINIO STUDIO. Dar nu a uitat de înclinațiile ei artistice. Și când prinde timpul de picior, se întoarce la ele și le transformă în tot felul de lucruri: picturi, ilustrații, obiecte handmade, coperți de carte, fotografii și chiar poezie. Punctul de intersecție sunt poveștile, spune ea:

Publicitatea este despre povești și despre oameni. Atâta timp cât există oameni care să aibă nevoie de ele, poveștile se nasc în multe feluri: se scriu, se pictează, se modelează, se spun.

 

În publicitate

Încă din vremea liceului am știut că vreau să lucrez în publicitate, asta pentru că aveam impresia că e mediul în care poți să te exprimi creativ și să iasă lucruri mișto din treaba asta.

Uitându-mă în spate îmi dau seama că tot parcursul profesional m-a adus în cele din urmă aici. Spun asta pentru că am experimentat mai multe domenii, fără să știu că într-un final voi aplica câte puțin din toate într-un singur loc.

Ziceam mai sus că viziunea mea despre publicitate era: dacă ai idei bune și ești creativ, aici ți-e locul!

Ei bine, experiența mi-a dovedit că lucrurile nu stau chiar așa. În primul rând, ai nevoie de pasiune pentru domeniu, de disciplină și consecvență, iar creativitatea vine să le unească pe toate.

Faptul că lucrez în industria asta e doar o confirmare că ceea ce-mi doream în trecut nu a fost doar o scânteie trecătoare aprinsă într-un moment al vieții, ci acel click care avea să activeze totul câțiva ani mai târziu.

Cred că lucrurile cele mai frumoase se întâmplă când aduni la un loc oamenii potriviți. De-asta lucrez în publicitate, pentru că mai presus de toate, publicitatea este despre povești și despre oameni.

 

Context & inspirație

De când mă știu, am tot exteriorizat o latură pe care încă încerc să o conturez și să o definesc. Nucleul creativ e simplu: două mâini, imaginație și suflet. Și de aici încep să prindă viață tot felul de lucruri: picturi, ilustrații, obiecte handmade, coperți de carte, fotografii și chiar poezie.

 

Sursa: https://bit.ly/338LavX