Back To Top

Marius Cioroabă: Un headline

  /  Hub   /  Marius Cioroabă: Un headline

Marius Cioroabă: Un headline

Se plimba țanțoș prin agenție. Numai gura lui se-auzea de dimineață de când venise feedback-ul clientului.

Da, ”perfect” a zis! Cică scurt și foarte puternic! Memorabil! Se uită în oglinda din micul hol de la intrare.

Să aprind lumina că e cam întuneric și nu mă văd bine, își zise în gândul lui. Și duse mâna spre întrerupător, apăsând tacticos pe el.

– Da, chiar că sunt scurt și puternic!

Era foarte reușit, ce-i drept, iar gândul că va fi în văzul tuturor în cele mai importante intersecții ale marilor orașe, că îl vor vedea și auzi milioane de oameni la televizor și radio și va fi un star pe net în zeci sau chiar sute de ad-uri îl făcea să simtă un sentiment pe care nu-l mai trăise nicodată în scurta sa viață de până atunci.

Lumina îi scotea frumos în evidență literele rotunde, vocalele radiau, iar semnul exclamării de la final îi stătea remarcabil. Era norocos că s-a născut call-to-action.

Venise greu pe lume. Avea câțiva frați vitregi și veri îndepărtați care l-au însoțit în călătoria sa la client.

El era însă în capul listei de pe foaia virtuală. El, scurt, puternic, memorabil, cu un tone-of-voice potrivit la perfecție cu brandul. Și bolduit. Se uita în jos la ceilalți. Îi era un pic teamă de fratele vitreg de sub el și de vărul care urma. În rest, nu-și făcea nicio problemă. Simțea că n-are cine să-i stea în cale.

N-a fost ușor să ajungă pe mail la client. În momentul în care degetul apasă pe butonul mouse-ului cu săgeata de pe ecran poziționată fix pe mesajul SEND, totul se transformă. E haos total preț de câteva clipe, apoi pare că devine neant. Și totuși, ca de nicăieri, inbox-ul se vede dintr-odată. Minuscul la început, apoi din ce în ce mai mare, iar în final îi înghite pe toți hulpav.

Și-apoi așteptarea. Îl privește temător în ochi pe client, știind că doar unul din listă are bilet dus-întors. Restul se transformă în bucăți de litere neînțelese care gravitează aiurea așteptând să fie iar rostite.

– Ce-ar fi să văd ce face vizualul meu? Și porni pe scări până la etajul doi. Era încă în lucru, dar părea că i se potrivește de minune.

Și totuși nu se simțea complet. Știa că se poate descurca singur, dar parcă i-ar fi plăcut mai mult viața în doi. Un body. L-ar completa, l-ar face să aibă cu cine să se bucure de tot acest succes, să aibă cui să-i zâmbească în intersecție când ochi srăini și grăbiți îl vor privi și admira. Da, un body ciuntit. Poate l-ar pune și mai bine în evidență.

Dar era puțin probabil ca body-ul să vină. În lumea cuvintelor puține ajunsese un renegat. Nu făcea decât să încarce memoria oamenilor cu informații inutile. Era un balast printre icon-uri și emoticoane, un cerșetor de atenție pe bulevardele aglomerate de gigabiți.

Nimic n-avea să-i strice însă headline-ului bucuria pe care o trăia. Se putea împrieteni ușor și cu semnele vizuale. Era volubil și îi plăceau elementele grafice.

Cum schimbăm conceptul!? Păi, era bătut în cuie!

Fraza rostită tare de către account îl amuți. În încăpere se făcuse liniște totală. Auzea doar frânturi din discursul celui de la telefon: ”…de la regiune…global…scuze

Își îndreptă ochii spre vizualul aproape complet și parcă se întrebau amândoi din priviri: – Oare despre noi e vorba?

– Vei rămâne un anonim! Un anonim! Vei rămâne un anonim!!! A-NO-NIM!!! Auzea cuvintele din toate părțile. Parcă toți îi râdeau în nas și îl denigrau. Îl batjocoreau.

Se trezi deodată asudat și speriat. Zorii abia se iveau. Se uită la ceas. Mai era o oră până când să sune alarma.

– Iar am visat urât! Nu mai trebuie să citesc feedback-uri înainte să mă culc.

Puse iar capul pe pernă și încercă să adoarmă. Nu voia să fie obosit. Azi avea prezentare la client. Dăduse un headline genial. Abia aștepta să-i dea gata cu el.