Back To Top

Cultura în vremea pandemiei

  /  Home   /  Cultura în vremea pandemiei

Cultura în vremea pandemiei

Secolul 21 este digital sau nu este deloc. Așa ar fi trebuit să înceapă și decada actuală, a treia, iar anul 2020 aduce, din păcate nu din cauzele corecte, o grăbire a digitalizării și a mutării business-urilor în mediul online, așa cum încetul cu încetul s-a mutat și interacțiunea socială. Această serie de articole va explora, așadar, în noul context global, felul în care sectorul privat încearcă să lupte atât cu criză medicală dar, mai ales, cu criză socială și economică. Vom prezenta, în primul rând, modurile în care companiile sau antreprenorii s-au adaptat și, unii dintre aceștia, s-au repliat pentru a rămâne în piață.

Analiza cuprinde sectoare diverse, cum ar fi: retailul, cultura, profesiunile liberale, învățământul, industriile creative, instituțiile financiar-bancare și de stat. 

 

Cultura a fost întotdeauna o Cenușăreasa în peisajul economic actual, deși diversificarea metodelor de exprimare și a mijloacelor de diseminare alternative sau de underground a crescut semnificativ în ultima perioadă, în special în spațiul virtual. Există numeroase platforme pe care artiștii și creatorii de conținut se pot afirma și dezvolta, iar criza recentă care ține publicul departe a dus la reorientarea exclusiv către acest mediu.

Astfel, asistăm la mutări și replieri alături de o viteză de reacție de luat în seamă. De voie, de nevoie, însă având deja un start dat de trendul în creștere, institute și instituții, artiști, comunități culturale s-au mutat pe online pentru a rămâne prezenți și, mai ales, pentru a nu rămâne fără câștiguri financiare. Mișcarea naturală a fost completată și de cererea din ce în ce mai mare de conținut, datorită faptului că populația consumatoare este captivă în case, iar timpul trebuie umplut cu ceva.

În acest sens, de la comedianți de stand-up la actori și la muzicieni, entități culturale existente sau formate ad-hoc își transmit spectacolele online, pe platforme consacrate de streaming, cum ar fi canalele de YouTube sau pe alte platforme de social media, Tik Tok, Facebook sau Instagram.

Inițiativele artiștilor există – cele mai notabile ar fi: unteatru, Bulandra, Țăndărică, Ion Creangă, Teatrul de Comedie, din rândul teatrelor. Comediantii fac podcast-uri, transmit pe canalele proprii de YouTube, Vița de Vie și Byron își lansează noile albume prin live streaming. Există și inițiative de susținere financiară, cum ar fi micro granturi acordate de Asociația pentru Dezvoltarea Filmului Românesc, care acordă granturi pentru actori pentru a-i ajuta în această perioadă sau mișcarea #ActorIndependent.

Recent, mișcarea Pandemix Collective, inițiată de S.Y.L.A. și VAIB ca un proiect online dedicat susținerii artiștilor, producătorilor și tehnicienilor audio-video din România, lansează pe paginile de facebook ale Support the local artists și Vaib materiale noi ale artiștilor, alături de materiale video de tip making-of, pentru a creiona munca imensă din spate și a trage un semnal de alarmă asupra situației artiștilor în această perioada. În același tone of voice, agenția de management, booking și PR muzical Overground Music lansează un serviciu de music streaming, o bibliotecă online cu concerte live ale artiștilor din România, direcționând veniturile generate de platformă către artiști.

În aceeași linie, menționăm și festivalul online pe Tik Tok creat de Global Records și Virgin Radio, maratonul Tik Tok HomeBall organizat de Tik Tok România cu implicarea celor mai mari case de producție muzicală, sau cea mai recentă inițiativa tot a Global Records, care lansează proiectul Home Edition pentru a susține ideea de #statacasa, în care artiștii își filmează singuri videoclipurile, în propria casă.

 

Andreea Brutaru

Account Manager Minio Studio