Back To Top

Serviciile financiare în vremea pandemiei

  /  Home   /  Serviciile financiare în vremea pandemiei

Serviciile financiare în vremea pandemiei

Secolul 21 este digital sau nu este deloc. Așa ar fi trebuit să înceapă și decada actuală, iar anul 2020 aduce, din păcate nu din cauzele corecte, o grăbire a digitalizării și a mutării business-urilor în mediul online, așa cum încetul cu încetul s-a mutat și interacțiunea socială. Această serie de articole va explora, așadar, în noul context global, felul în care sectorul privat încearcă să lupte atât cu criza medicală dar, mai ales, cu criza socială și economică. Vom prezenta, în primul rând, modurile în care companiile sau antreprenorii s-au adaptat și cum unii dintre aceștia s-au repliat pentru a rămâne în piață.

În continuarea sinopsisului privind pivotările sau transformările businessurilor pe timp de criză, una dintre cele mai notabile transformări o vedem în cadrul instituțiilor de stat și a celor financiare.

Venind oricum pe fondul unei cereri preexistente, unele instituții ale statului, în special primăriile și administrațiile financiare, și-au pus la punct sau mutat unele operațiuni online. Sistemul Național Electronic de Plată care operează platforma existentă ghiseul.ro s-a extins, astfel firmele și PFA-urile pot plăți taxele online, mai ușor și mai rapid ca niciodată. Principalul impact al acestei măsuri este stabilizarea acestui tip de operațiuni pe termen mediu și lung, deoarece trendul va continua și pe viitor. Digitalizarea era oricum un subiect în discuție în ultimele luni, așadar contextul actual doar a grăbit lucrurile. Astfel, rezultatul va fi transformarea imediată a relației dintre stat și cetățeni sau companii într-o relație complet digitalizată, la fel și pentru mediul de afaceri, ONG-uri sau chiar instituții publice. [1]

O industrie afectată, de asemenea, a fost cea a serviciilor financiare cu operațiuni care presupuneau existența spațiilor fizice. Astfel, asiguratorii s-au văzut nevoiți să mute operațiunile online, iar brokerii de asigurări care aveau deja o parte din operațiuni externalizate în mediul digital au avut de câștigat în ultima perioadă. Băncile aveau deja operațiuni online oferite clienților, așadar serviciile acestor platforme au crescut cu până la 25%. Mai mult, bănci specializate pe servicii pentru antreprenori furnizează soluții pentru redresare sau relansare. Cel mai bun exemplu este cel al serviciului oferit de Banca Transilvania, care vine în sprijinul mutării magazinelor fizice în online lansând platforma Ebriza și soluția de plată cu cardul, cu facilități integrate de preluare a comenzilor, facturare și gestiune. În aceeași direcție de mutare a businessului de retail în online, 17 companii de top au acționat în parteneriat cu BT, lansând inițiativa #VreauOnline prin care oferă traininguri gratuite de how-to și servicii specializate de transformare digitală. [2]

Tot în sfera bancară vedem și mutarea uneia dintre cele mai frumoase inițiative de educație financiară, Școala de Bani, proiect de succes al BCR, care și-a mutat atelierele exclusiv în online. Materialele se găsesc pe  www.scoaladebani.ro/blog, fiind împărțite pe segmente de vârstă, cu webinarii și fișe de activități.

În această perioadă cele mai multe bănci pun la dispoziția clienților persoane fizice sau juridice și alte instrumente cum ar fi servicii de home banking, emitere de instrumente online, împrumuturi cu dobânzi reduse și alte facilități financiare, în special pentru afaceri, pentru a le ajuta să treacă peste această perioadă de regresie economică.

 

Surse:

Startupcafe.ro

Ziuadevest.ro

 

Andreea Brutaru

Account Manager @ Minio Studio