Back To Top

Ioana Mucenic, CEO Minio Studio: “Aproape nimic din ce am planificat nu o să mai rămână valabil pentru anul viitor”

  /  Acasa   /  Ioana Mucenic, CEO Minio Studio: “Aproape nimic din ce am planificat nu o să mai rămână valabil pentru anul viitor”

Ioana Mucenic, CEO Minio Studio: “Aproape nimic din ce am planificat nu o să mai rămână valabil pentru anul viitor”

Să fii și antreprenor, și soție, și mamă, dar și profesoară nu este ușor, mai ales atunci când aceste provocări sunt amplificate de o situație plină de incertitudini, precum cea actuală. Dar Ioana Mucenic a reușit să facă față unui context nemaiîntâlnit până acum.

Ioana Mucenic

“A fost un an foarte complicat. Eu n-am avut efectiv concediu de maternitate. Eram în trimestrul doi când a început pandemia, în martie. Atunci a fost o perioadă foarte stresantă, pentru că a fost un șoc foarte mare și a fost un moment în care m-am simțit foarte rău și fizic. Și apoi am avut o perioadă în care n-am știut exact cum să procedez, m-am simțit foarte rău și am încercat să mă remontez, și să fiu mai structurată și mai organizată și să-mi dau seama că nu-i sfârșitul lumii și că e doar o provocare”, mărturisește Ioana Mucenic, CEO al agenției de publicitate Minio Studio.

Fiind și antreprenor, iar acum și mămică, principala provocare pentru Ioana Mucenic este să găsească un echilibru între birou și a fi părinte. “Eu ca și antreprenor am fost întotdeauna hands-on, în sensul că știu ce se întâmplă cu proiectele, sunt în contact permanent cu colegii și cu clienții și asta îmi ocupă foarte mult timp și e clar că nu mai am același timp pe care îl aveam înainte, chiar dacă încerc să muncesc cât pot de mult, și atunci una dintre principalele provocări este asta: să încerc să conduc businessul în continuare, dar făcând lucrurile diferit. Practic să fac mai multe lucruri muncind mai puțin. Asta este o mare provocare”, punctează ea.

De asemenea și schimbarea modului în care se face business reprezintă o provocare pentru CEO-ul Minio Studio. “Îmi dau seama pe zi ce trece că trebuie să facem business altfel. (…) Nu este o temperare, este un alt mod de a face business. Și trebuie să recunosc că nu știu cum să fac lucrul ăsta. Sunt foarte multe schimbări din punctul ăsta de vedere. Sunt foarte multe procese în business care se schimbă și cu siguranță trebuie să găsesc soluții”, mai spune Ioana Mucenic.

Pe de altă parte, faptul că din martie nu a mai putut planifica nimic în compania pe care a fondat-o, pentru Ioana Mucenic a fost un șoc destul de mare, fiind și genul de persoană organizată, care întotdeauna își face planuri. “A fost o lovitură puternică, faptul că nu știam ce se întâmplă a doua zi și cum putem să facem lucrurile, dar am mers înainte. Nu puteam să ne oprim, cu toate că în acea perioadă erau tot felul de discuții legate de închiderea companiilor. Pot să spun că în perioada asta am avut foarte mare suport din partea colegilor. Am făcut planuri de la o lună la alta, practic așa am planificat față de planul nostru anual. Am planificat obiective de la lună la lună”, afirmă omul de publicitate, menționând totodată că această pandemie “cu siguranță ne-a schimbat foarte mult”.

Industria de publicitate e o reflexie a societății. Ea reflectează ceea ce se întâmplă în societate și în mediul de business și astea s-au schimbat extrem de mult”, continuă ea.

În plus, dacă la începutul planului compania avea un plan de business foarte ambițios și cu foarte multe obiective, Ioana Mucenic susține că: “Aproape nimic din ce am planificat nu o să mai rămână valabil pentru anul viitor”.

În ceea ce privește piața de publicitate, antreprenoarea estimează per total o scădere de 10-20%. “Mă aștept ca, per ansamblu, piața să scadă. Există un interes de a crește componenta de digital, dar încă la nivel de experimentare”, a conchis aceasta.

Sursa:Forbes.ro